Mama a fost diagnosticată cu demență: ce poți face atunci când cineva drag îți uită numele

Susanne White vorbește despre inevitabila suferință pe care o simți atunci când cineva drag dispare într-o lume numai a lui.

Nu am fost deloc surprinsă atunci când mama a fost diagnosticată cu demență. Începusem dinainte să văd semnele: era tot mai confuză și uitucă, și îmi dădusem seama că se întâmplă ceva cu ea. Cu toate astea nu a fost ușor sa aud diagnosticul. Și mi-a fost frică. Îmi bătea inima foarte tare și aveam un gol în stomac. Cum urma să ne afecteze asta? Cum aveam să ne confruntam cu așa ceva? Cum mai puteau lucrurile sa fie Ok?

Odată ce panica de la început mi-a trecut, m-am concentrat să învăț tot ce se putea despre această afecțiune. Am citit, am căutat informații și am vorbit cu experți. Am încercat să mă pregătesc emoțional pentru degradarea stării mamei, dar nu exista nimic ce aș fi putut face ca sa scap de inevitabila suferință emoțională.

Starea degenerează

Țin minte prima dată când mama s-a uitat la mine ca în gol. Ca și cum sufletul i-ar fi dispărut dintr-o dată. Am strigat-o pe nume ca și cum aș fi putut-o aduce înapoi. Era de neconceput pentru mine ca cineva atât de aproape mie să se transforme într-un străin. Cruzimea situației era de nemăsurat. Nu înțelegea ce îi spuneam sau unde era. Mă tot chinuiam să o fac să se simtă mai bine. Dar în zadar... Să mă fac pe mine să mă simt mai bine ar fi fost de asemenea imposibil. În timp ce devenea tot mai absentă, am realizat un lucru simplu. Țineam enorm la ce însemnam eu pentru ea. Era totuși mama și orice copil vrea afecțiunea mamei sale, necondiționat.

Chiar dacă eu și mama nu am avut o relație perfectă, parcă fetița din mine voia iubirea și atenția ei. Când a început să se desprindă într-o lume în care eu nu existam, am fost devastată. Cum aș fi putut sa trăiesc daca ea m-ar fi uitat?..

Tata mi-a răspuns la întrebare cu puterea lui de exemplificare. Și el a suferit enorm. Îl urmăream cum se uita la mama, câteodată dând din cap, cu o privire care spunea cum nu concepe că ceva atât de dureros ni se poate întâmpla. Tata, fiind veteran, a văzut multe lucruri groaznice, dar nimic nu se compara cu asta.

Trăind în prezent

Tata s-a confruntat cu oribila situație cu aceeași calmă înțelepciune pe care a folosit-o întreaga viață. A făcut un efort să nu se mai gândească la trecut și să trăiască in prezent. A reușit să găsească bucurie doar stând alături de ea. Când mama nu a mai putut să înțeleagă sau să existe în lumea pe care o aveau înainte, tata a creat o lume nouă. Una care să aibă sens doar în prezent.

Fie stătea cu ea în bucătărie mâncând prăjiturele, fie stăteau și se uitau la televizor, alte dăți se plimbau până la magazin sau în parc. Fără să ceară nimic de la ea. I-a făcut bine mamei atitudinea lui pozitivă și iubitoare și felul în care o accepta așa cum era. Iubirea lui îi dădea bucurie.

Am încercat și eu să abordez această atitudine gentilă și iubitoare și am muncit mult la aspectul acceptării situației. Era greu, tot ce voiam era să am din nou relația pe care o aveam cu mama, până și certurile! Dar adevărul era că relația noastră se schimbase pentru totdeauna.

Mi-am dat seama că nu mai contau nevoile mele, ci ale ei. Chiar dacă a fost dureros, m-a ajutat să renunț să mă mai gândesc la ce voiam și la ce-mi doream eu. Mi-am dat seama că zâmbetul și râsul mamei nu se schimbaseră, și că ea încă avea nevoie de iubirea și susținerea mea. Nu conta dacă nu știa cine sunt. Ce conta era ca eu să devin un străin cu care ea să se simtă bine și în siguranță.

Iubirea e cheia

Chiar daca cineva drag uită cum ne cheamă și cine suntem, nu dau greș niciodată în a-și da seama că-i iubim. Iubirea în sine este cheia. Nu era important cine eram, ci cum o făceam pe mama să se simtă. Și mi-am dat seama că mai aveam multă iubire în inimă, chiar dacă era frântă. Si mi-am mai dat seama că iubirea aceea există pentru ca mama mea mi-o dăduse din start. A fost o onoare sa i-o ofer înapoi.

NPS-RO-00282