Teva în România

O echipă puternică, formată din profesioniști cu o lungă și vastă experiență în industria farmaceutică

Prima pagină din istoria Teva România s-a scris în urmă cu 22 ani, când primele produse Teva, destinate tratamentului afecțiunilor sistemului musculo-scheletal și un medicament inovativ indicat în scleroză multiplă, au fost lansate și distribuite printr-un partener local, în România.

În 2006, a fost înființată compania Teva Pharmaceuticals SRL, an în care Teva a achiziționat, la nivel global, compania Ivax. La acel moment, Teva a preluat portofoliul de Cardiologie al Ivax.

În 2007, Teva a extins portofoliul de Cardiologie în România și a lansat portofoliul de Oncologie.

În 2010, Teva a achiziționat compania Ratiopharm, al doilea cel mai mare producător de medicamente generice din Germania, devenind, astfel, cel mai mare producător de medicamente generice din Europa.

În 2011, Teva a lansat în România primele produse din portfoliul HIV și, pe parcursul următorilor doi ani, își continuă extinderea portofoliului în România, în mod special în ariile terapeutice Cardiologie, Oncologie, HIV și Transplant.

În 2014, Teva a lansat în România portofoliul de produse OTC (medicamente eliberate fără prescripție medicală), lărgind permanent portofoliul, încât să acopere nevoile de tratament ale  unui număr cât mai mare de pacienți.

În 2016, Teva a achiziționat divizia de generice a producătorului global Allergan, Actavis Generics. În urma achiziției globale, portofoliul Teva în România s-a extins și, în plus, s-au adaugat două segmente mari de activitate:  fabrica de medicamente oncologice destinate atât consumului intern, cât și exportului – Sindan Pharma, și un Centru Global de Excelență în Farmacovigilență.

În prezent, Teva acoperă nevoile de tratament pentru sute de mii de pacienți din România având un portofoliu extins de medicamente generice, inovative, OTC-uri și cosmetice, destinate afecțiunilor din urmatoarele arii terapeutice: Neurologie, Psihiatrie, Hematologie, Afecțiuni Respiratorii, Oncologie, Cardiologie, Boli Infecțioase, Durere, Endocrinologie.

De asemenea, începând din 2019, Teva a încheiat un acord de exclusivitate pe o perioadă determinată cu un partener local, în vederea promovării și distribuirii pe piața locală a unei părți din portofoliul său.

Pe termen mediu și lung, Teva România își propune să rămână o companie cu un portofoliu extins și diversificat, care să răspundă, inclusiv, unor nevoi terapeutice neacoperite în prezent, prin produsele noi care urmează să fie lansate.

Teva România are o echipă puternică, formată atât din profesioniști cu o lungă și vastă experiență în industria farmaceutică, dar și din colegi tineri, alăturați echipei, cu dorința și ambiția de a contribui la dezvoltarea continuă a companiei.

Fabrica de produse oncologice Sindan Pharma a fost înființată în anul 1991 în urma privatizării Departamentului de Cercetare - Dezvoltare al Institutului de Oncologie București.

În 2000, Sindan Pharma a primit prima acreditare GMP din partea Agenției Naționale a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale (ANMDM) din România și începe distribuirea medicamentelor generice oncologice pe plan local.

În 2005, Sindan Pharma a început exportul către piețe din interiorul Uniunii Europene și Japonia.

În 2007, Sindan Pharma a primit prima acreditare FDA (Food and Drug Administration) din SUA.

În 2008, Sindan Pharma a început exportul de medicamente oncologice pe piața din SUA.

În 2016, Sindan Pharma a devenit parte a grupului Teva după achiziția globală Actavis Generics.

În prezent, Sindan Pharma furnizează produse oncologice către cel puțin 75 de piețe la nivel global (UE inclusiv România, SUA, Japonia, Rusia, Australia, Canada, China, Africa, Orientul Mijlociu, America Latină).

Centrul Global de Excelență în Farmacovigilență

toggle more information

În 2016, Teva a achiziționat divizia de generice a producătorului global Allergan, Actavis Generics. În urma achizitiei, Teva a integrat și Centrul Global de Excelență în Farmacovigilență din România.

Farmacovigilența are ca scop monitorizarea siguranței medicamentelor pe tot parcursul ciclului lor de viață.

Farmacovigilența este definită ca fiind știința și activitățile legate de detectarea, evaluarea, înțelegerea și prevenirea efectelor adverse sau a oricărei alte probleme legate de medicamente.

In prezent, Centrul Global de Excelență în Farmacovigilență din România oferă suport  în peste 40 de țări, prin cele 3 divizii ale sale:

  • Data Management Unit
  • Medical Scientific Unit
  • Compliance and Agreements Unit                                              

Distribuie: