1. Grijă pentru viață
  2. Toate povestile
  3. 6 lucruri care mă motivează să nu renunț la lupta împotriva migrenelor

6 lucruri care mă motivează să nu renunț la lupta împotriva migrenelor

Getty Images / Mladen Zivkovic

Cum reușesc să merg înainte?

Aceasta este întrebarea pe care mi-o pun zilnic. Când mă trezesc dimineața, primul gând este cum voi reuși să trec și prin această zi. Dacă nu am ceva important de făcut, precum ceva de lucru pentru birou sau un eveniment așteptat, risc să cad în depresie sau să fiu apăsată de anxietate.

În trecut, mă lăsam dominată de durerea și apăsarea migrenei cronice. Depresia era prea puternică pentru a putea fi depășită. Nu aveam nici o țintă și nu voiam să am de-a face cu responsabilitățile vieții de zi cu zi.

Această abordare nu era nici sănătoasă, nici de ajutor; știam că trebuie să-mi schimb atitudinea. În timp, am început să-mi modific perspectiva asupra vieții cu migrenă cronică. Dezvoltarea a noi mecanisme de adaptare a devenit scopul meu principal, pentru care am depus eforturi substanțiale.

Migrena îți poate eroda energia fizică, mintală, emoțională și spirituală. Este greu să te confrunți cu aceste dificultăți în fiecare zi, dar de-a lungul timpului am învățat metode mai noi și mai sănătoase de a le gestiona. Iată ce mă face să merg mai departe.

Familia

Nu aș fi putut rezista o zi fără familia mea. Sprijinul, compasiunea și dragostea soțului și copiilor mă ajută să rezist. Prezența lor în viața mea îmi oferă un înțeles și un scop; vreau să fiu cea mai bună mamă și soție pentru ei, motiv pentru care trebuie să am grijă de mine.

Ei mă motivează să am grijă mai întâi de mine și de nevoile mele, ceea ce am neglijat în trecut, așa că mă analizez și văd cum sunt din punct de vedere fizic și psihic și încerc să rămân într-o stare cât mai bună de sănătate de-a lungul zilei. Când eu sunt într-o stare bună, sunt într-o stare bună și pentru familie atunci când au nevoie de mine.

Sentimentul de a avea un scop

Am crezut mult timp că nu voi putea avea o viață cu bucurii și împliniri din cauza migrenei cronice. Durerea zilnică, starea de oboseală și afectarea proceselor cognitive mă făceau să nu pot lucra. Neputând să urmez o carieră avea un impact asupra a cum mă percepeam și mă prețuiam.

Sentimentul că sunt o povară asupra familiei și incapacitatea de a contribui financiar mă făceau să mă simt inutilă. Tot ceea ce aveam era scrisul și blogul dar acestea nu îmi aduceau venituri. În același timp, împărtășirea poveștii mele și acordarea de sprijin altora era o parte importantă din procesul de adaptare și am continuat aceste activități deoarece dădeau durerii mele un scop.

Într-un final am început să efectuez activități minore precum revizuire de produse sau creare de postări sponsorizate. Apoi au urmat contracte plătite pentru scris. Am fost în scurt timp invitată să particip la evenimente care promovau pacienții și la grupuri de discuții pentru a vorbi despre viața mea afectată de durere.

Nu m-am așteptat ca migrena cronică să mă aducă în acest loc. Am reușit să am un scop și să îmi dau seama de valoarea mea, și sunt mândră pentru ce am realizat.

Rutina

Rutina mă ajută să nu mă concentrez pe gânduri negative. Dacă nu am ceva de făcut, acestea încep să mă domine. Chiar dacă am o zi cu dureri, încerc să îmi urmez rutina zilnică de dimineață.

Concentrarea pe activitățile zilnice mă împiedică să trăiesc cu frică, cu excepția zilelor în care durerea mă țintuiește la pat. Întotdeauna urmez același program dimineața. Chiar dacă nu fac nimic altceva, mă simt bine că mi-am îndeplinit rutina.

Programul

Memoria mea nu mai este la fel ca înainte. Încep să uit o grămadă de lucruri. Acest lucru este o provocare pentru mulți dintre noi, cei care suferim de migrenă. Pe parcursul unei săptămâni am întâlniri, deplasări și apeluri telefonice programate. Dacă nu mi le notez undeva, nu pot să mi le amintesc!

Calendarul și aplicațiile memento de pe telefon mă ajută să îmi reamintesc evenimentele care urmează, cât și datele pentru diversele proiecte. Astfel nu mai trebuie să țin minte fiecare dintre ele.

Liste

Ador listele! Anxietatea de care sufăr face ca uneori cea mai mică sarcină să pară de parcă ar trebui să mut munții din loc. Dacă nu sunt organizată, anxietatea preia controlul și nu mai sunt bună de nimic.

Listele pe care le fac mă ajută să țin lucrurile sub control și îmi oferă un sentiment de satisfacție și împlinire atunci când tai ceva de pe listă. Fie că este o listă de cumpărături, fie că îmi fac bagajul pentru o călătorie sau că îmi fac planul pentru ziua următoare, viața mea e mai ușoară dacă folosesc liste.

Meditația

Antrenamentul de a-mi liniști mintea și trupul a constituit o competență utilă și de preț în gestionarea migrenei, cât și depresiei și anxietății. De fiecare dată când durerea și anxietatea mă compleșeau, începeam meditația care mă ajuta să îmi ghidez reacțiile minții și trupului către una pozitivă și confortabilă.

Uneori, faptul că mă relaxam ascultând muzică liniștită era suficient pentru a avea o stare mai bună și pentru a-mi reduce durerea.


Dacă doriți informații suplimentare despre gestionarea afecțiunii dumneavoastră, vă recomandăm să vă adresați unui profesionist din domeniul sănătății.

NPS-RO-00031

Acest articol este:

Distribuie această pagină:


Te-ar putea interesa și...

Cum să discuți cu partenerul despre migrenă

Alfă mai multe

Viața profesională și migrena

Daisy Swaffer
Alfă mai multe

Sportul în pofida migrenei cronice

Danielle Newport Fancher
Alfă mai multe