Ce aș fi vrut să știu atunci când am început să-mi îngrijesc părinții

Susanne White ne împărtășește ce crede ea că ar trebui să știe oricine se pregătește să aibă grijă de cineva ca însoțitor permanent.

Să îngrijești pe altcineva este înfricoșător. Mai ales la început. Te simți la marginea unui ocean necunoscut, singur și pierdut.
Mulți suntem nevoiți să intrăm în acest rol atât de repede, că nici nu apucăm să ne pregătim cumva pentru caruselul de emoții și de dificultăți pe care le presupune îngrijirea cuiva. De aceea ajungem foarte repede sa ne simțim extenuați și depășiți de situație.
Exact asta mi s-a întâmplat și mie imediat ce am început să am grijă permanent de părinții mei.

Nu încerca să fii perfect

Îmi amintesc multe dimineți în care mă invada panica imediat ce deschideam ochii și îmi aminteam ce am de făcut. Faptul că eram responsabilă de îngrijirea celor pe care îi iubeam mă îngrijora și mă speria. Simțeam o enormă presiune să fiu perfectă. Voiam să fac totul bine și lucrurile să fie cumva ca înainte. Voiam să meargă totul ca la carte. Și asta cât mai repede.

Mă forțam din ce în ce mai mult să controlez tot și să fac lucrurile din ce în ce mai bine. Mi-am dat seama curând că începeam să o iau razna și eram din ce în ce mai depășită. Dar chiar am crezut atunci că treaba ar putea merge mai bine dacă aș fi putut să muncesc mai mult, mai repede, cu și mai multă dedicare.

Cu toate astea, nimic nu devenea mai ușor, lucrurile se complicau mai mult și mai mult, până când mi-am dat seama că am pierdut orice urmă de control.

Și de-abia atunci am început să realizez treptat că făceam cea mai mare greșeală. Căzusem în capcana în care tind să cadă toți cei care, ca și mine atunci, sunt la început. Încercasem să fiu perfectă, să fac totul în același timp și, mai ales, să fac totul singură.

Încetinește

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face pentru noi, atunci când îi îngrijim pe alții, este să înțelegem că nu trebuie să rezolvăm totul pe loc. Avem nevoie de timp să ne adaptăm la această nouă normalitate, în care multe concluzii sunt descurajante și ramificațiile emoționale sunt neașteptate și greu de integrat. Toată lumea are nevoie de timp pentru a se adapta, inclusiv cei pe care îi îngrijim.

Am fost nevoită să îmi reevaluez planul inițial. A fost foarte greu pentru mine să încetinesc ritmul, să iau lucrurile pas cu pas, să cer ajutor și să nu mai încerc să rezolv totul singură. Dar, pe măsură ce înaintam puțin câte puțin în acest nou mod de funcționare și de gândire, am început să simt în sfârșit o oarecare ușurare. Am început să mă judec cu mai puțină asprime. Nu trebuia să fiu Femeia Fantastică. Trebuia doar să fiu acolo, să mă adaptez la noul rol și să fac tot ce puteam mai bine.

Odată luat piciorul de pe accelerație, puteam să respir din nou. Spre surpriza mea, nimic nu a fost distrus de vreun fulger trimis să mă pedepsească și părinții mei erau cât se poate de bine în situația dată.

Nu ești singur

Deși m-am mai împiedicat din când în când, nu am mai încercat să fiu omul bun la toate, exemplu de control și perfecțiune. Mi-am dat voie să mai și greșesc, le-am dat părinților mei loc să respire și șansa să ne construim această existență împreună. Nu mai simțeam nevoia să fac totul singură și pe loc. Acceptam că nu puteam controla totul. Atunci când am înțeles și am acceptat asta, am început să am și grijă de părinții mei, cu adevărat.

Nu se dau medalii celor care au grijă de alții și nu există un scop final în asta. Nu este o cursă. Dacă ar fi o cursă, nu ar fi una scurtă, un sprint, ci un adevărat maraton. E admirabil dacă pornești cu dorința de a face tot ce este rău să dispară și să repari tot ce nu merge, dar nu este realist. Sarcina ta este să ghidezi, să ajuți și să oferi alinare. Asta cere timp și atenție. Nu poți avea toate răspunsurile, cu atât mai puțin, imediate. Și nu căutați manualul cu instrucțiuni, pentru că nu există. Toți încercăm să ne descurcăm pe măsură ce ne lovim de probleme, iar ceea ce funcționează pentru unii, poate să nu fie bun și pentru alții. Ce funcționează cel mai bine este o inimă plină de intenții bune.

Fii tu însuți, cel plin de bunătate și iubire, și este de ajuns. Asta te pune într-o stare de grație și îți dă puterea de care ai nevoie. Totul se va întâmpla așa cum trebuie să se întâmple. Ai încredere în tine și în acest proces. Niciunul dintre noi nu e cu adevărat pregătit să aibă grijă de alții, și totuși, atunci când e nevoie, descoperim că am fost tot timpul gata. Încearcă să te relaxezi. Dacă ești prezent, bătălia e pe jumătate câștigată.
Și nu uita: nu ești singur.

NPS-RO-00277